Vamă

Libera circulație a mărfurilor în cadrul UE

Bunurile achiziționate în cadrul UE, se supun în interiorul UE “circulației libere”. Reglementările în vigoare pentru aceste bunuri pot fi accesate pe site-ul Ministerului Federal al Finanțelor.

Importul din statele non-UE

Informații privind cantitatea şi natura mărfurilor netaxabile la intrarea din state non-UE puteți accesa sub Cu privire la tema.

Emigrarea dintrun alt stat UE

Pentru a emigra dintr-un alt stat UE în Austria nu este necesar în principiu de a achita impozite sau de a îndeplini alte formalități. Înaintea primei înscrieri în circulația autoturismului trebuie să achitați taxa de poluare. 

Gripa aviară

Din țările în care a fost depistată gripa aviară este interzisă introducerea în UE a păsărilor, ouălelor  si a altor produse avicole precum si fulgi sau trofee vânătorești netratate!

Pentru introducerea produselor din carne, pește din țări terțe (excepție făcând Andora, San Marino, Insulele Feroe și Norvegia) se va prezenta un certificat

medical veterinar, eliberat la granițele exterioare ale UE. Respectarea acestor prevederi este strict supravegheata de către Administrația Vamală austriacă. Costurile distrugerii mărfurilor confiscate vor fi suportate de către călători și se vor aplica amenzi. 

Informații suplimentare se găsesc pe pagina de internet a Ministerului Federal al Sănătății.